Cum sa ajungi om

In viata aceasta am primit nenumarate oferte “sa ajung om”, dar mereu ma retinea ceva sa ma feresc de modelul omului nou, conform asteptarilor comunistilor de ieri si de azi. Adica, iti trebuie suficienta inteligenta ca sa iesi din rand, dar nu trebuie sa pui prea multe intrebari; altfel, ajungi sa deranjezi ordinea lucrurilor dictata de catre cei mai mari sau de protectorul tau.

Prima bursa internationala

Prima data cand am inteles ca Romania nu mai este in comunism si ca oamenii sai au chiar au realizat cum sta treaba privind capitalismul, respectiv ca nu suntem toti chiar egali, a fost cand am castigat in facultate, pe drept, o bursa la universitatea KVL din Danemarca. Bucuria de moment a fost mare, dar nu am reusit sa valorific aceasta bursa de studiu – trebuia sa fac dovada ca dispun de vreo 2000 de dolari pentru cheltuielile cu traiul acolo (mancare, transport si cazare) si nu aveam nicio ruda care sa ma gazduiasca acolo vreo 6 luni.

Chiar daca mi-am vandut pe 500 de dolari masina (cumparata cu job-ul din timpul facultatii), evident ca nu a fost suficient si nici nu am gasit pe cineva sa ma imprumute. Ulterior, am aflat ca un alt coleg care a castigat aceasta bursa a si ajuns in Danemarca, fiind imprumutat de facultate, printr-o procedura speciala. Ghinion! Eu nu stiam de respectiva procedura.

Mi-am vazut de viata si am absolvit facultatea. Am ales sa imi fac lucrarea de diploma la contabilitate, cu doamna profesoara Victoria Manea. Cei care au absolvit Facultatea de Management in Agricultura stiu ca trebuia sa inveti bine ca sa poti spera la o nota de trecere la examenele dansei, nu mai vorbesc de supervizarea din timpul realizarii lucrarii de final. Mi-am facut temele cum stiam mai bine, precum si practica la o societate de unde mi-am cules datele necesare pentru licenta.

Prima slujba in marketing

Am continuat studiile cu un masterat in marketing, iar in tot acest timp am muncit, deja prinsesem gustul independentei financiare. Majoritatea joburilor aveau legatura cu marketingul, iar cel mai interesant a fost sa fiu angajat ca agent de vanzari intr-o firma care producea si vindea vopsea pentru domeniul industrial. In primele zile de la angajare, am pus conducerii atat de multe intrebari privind importanta deciziilor de marketing, incat au decis ca au nevoie de cineva care sa ii sustina sa gaseasca raspunsuri la toate aceste intrebari, asa ca am primit sarcina sa coordonez marketingul companiei. Nu era putin lucru, vorbeam de o firma cu vanzari de milioane de dolari. Au fost sase luni senzationale, am reusit sa fac lucruri despre care citeam doar in cartile lui Kotler (“Managementul marketingului” era denumita Biblia” marketingului).

Primul pas, la noua slujba, a fost ca am cerut de la contabilitate evidentele vanzarilor pe ultimii cinci ani si astfel am avut ocazia sa verific personal ca 20% din clienti ne aduceau 80% din incasari (se aplica principiul Pareto). Pe baza acelui tabel in Excel am schitat toata strategia de marketing a companiei, iar cu suportul managementului am reusit sa repozitionam compania si pe sectorul B2C, pentru o recuperare mai rapida banilor si implicit optimizarea cash flow-ului, am lansat 16 noi produse pentru aceasta piata (brand, etichete, ambalaje, pret, distributie etc.), am stabilit printr-un vot colectiv in cadrul firmei cum sa colantam autoturismele firmei. In perioada respectiva, am facut probabil cel mai mare contract de achizitie de publicitate online de la Pagini Aurii (nici acestia nu stiau pe ce comoara stau si cum va evolua publicitatea pe Internet, chiar daca vindeau timid cateva pachete). Ironia este ca respectivul pachet l-am primit ca bonus pe langa achizita de publicitate in paginile catalogului.

Chiar a fost o perioada senzationala! Am invatat si aplicat in sase luni cat puteam invata, probabil, in doi ani intr-un program MBA. Cel mai important era insa ca bugetele si efectele nu erau simulate, ci cat se poate de reale, pe o piata dinamica, nestructurata, in care nu aveai mereu date statistice pe care sa-ti poti baza deciziile. Altfel spus, multe oportunitati, dar si mai multe pericole.

HQ Syngenta, Basel – Elvetia

Primul job intr-o multinationala

Din acel moment, in anul 2002, lucrurile s-au simplificat pentru mine: cu ajutorul educatiei si recomandarilor profesorilor din facultate, am obtinut un interviu la liderul mondial in agribusiness din Elvetia, respectiv Syngenta.com, firma creata prin fuzionarea unor divizii din AstraZeneca si Novartis. In acest articol am scris mai multe despre aceasta experienta, dar si despre importanta educatiei.

O intamplare nostima de care imi aduc aminte este cand am ajuns cu autocarul in Basel, in fata garii. Secretara imi comunicase prin email ca o sa gasesc firma usor cand ajung la Gara de Nord din Basel, fiindca sediul companiei este chiar langa gara. Deci, eram cu o geanta de voiaj dupa mine si ma uitam la toate firmele din zona, la nivelul strazii, cautand numele companiei. Am cautat vreo 10-15 minute si chiar am intrebat si trecatorii, dar fiindca si firma era relativ nou infiintata, nu stiau sa imi spuna.

Intr-un final, obosit si un pic dezamagit ca nu am reusit sa identific atat de usor compania, m-am retras si cautat cu privirea mai sus, in speranta unui raspuns providential. Chiar a venit! Numele companiei trona mare pe cladirea chiar din fata garii, dar eu nici nu ma gandisem initial sa imi ridic privirea atat de sus… Ironia face ca o buna parte din timpul lucrat acolo am avut biroul chiar la etajul 12, in aceasta cladire, zilnic vedeam gara pe fereastra. 🙂

Dupa aproape doi ani de munca in Elvetia, cand am revenit in tara ca sa imi termin studiile doctorale, am fost invitat de un fost profesor sa ma alatur echipei de negociatori ai Romaniei pentru aderarea la UE, din cadrul Ministerului Agriculturii. Totusi, la Resurse Umane nu am fost acceptat nici macar sa imi depun cererea, fiindca nu aveam “minimum cinci ani de experienta de lucru la stat”. Ulterior am aflat ca, in sistemul public, inclusiv la Ministerul Agriculturii, sunt multe exceptii celebre, prezentate de presa, iar astfel au evitat aceast “mic obstacol” mii de oameni “speciali” in tot sistemul. Ghinion! Nu ma informasem eu suficient sau poate nu stiam pe cineva care sa ma faca “om”.

Prima experienta politica

Revenind in Romania in 2004, cu entuziasmul ca pot muta muntii si schimba lucruri si aici, chiar am intrat in politica, cu obiective clare: imi doream piste pentru biciclete in Bucuresti si locuri de parcare, iar in acest articol mi-am descris scurta experienta politica. Se pare ca politica este arta compromisului, dar ca sa faci aceste compromisuri trebuie sa ai principii, iar daca nu ai principii, lucrurile se simplifica foarte mult. Mai simplu spus, daca nu iti vezi propriul interes, cum sa inveti sa il servesti pe cel al comunitatii? 🙂

Prima intalnire cu noul om politic

O buna perioada am evitat tot ce insemna politica, tocmai fiindca stiam ca nu sunt genul care sa fac usor compromisuri. La un moment dat, chiar am fost invitat de un colaborator la o intalnire cu Vlad Voiculescu pentru a-l sustine financiar in campania politica. Am fost foarte entuziasmat sa-l cunosc pe om, de care stiam ca este un adevarat filantrop, sotul Melaniei Medeleanu, celebra prezentatoare TV, mai ales fiindca ajutau impreuna copiii bolnavi de cancer sa se bucure de vacante altfel si sa uite astfel de bolile lor prin diverse proiecte si tabere.

Trebuie sa mentionez ca acest subiect pentru mine este unul sensibil, fiindca sora mea mai mare, Beatrice, a murit de leucemie la varsta de 6 ani, iar ultimele 6 luni a trait cu piciorul in gips, poate chiar inutil, fiindca doctorul curant a declarat, dupa ce ne spoliase familia de toate resursele, ca nu are un diagnostic. Vorbele sale au fost ceva de genul: “Sa fiu al dracu’ daca stiu ce are!”. Evident, ca sa nu il incurce cumva, in ultima sa luna de viata, a fost mutata intr-un spital de langa Podul Grant, un fel de punct terminus pentru copiii cu cancer in stadii terminale. Acolo a si murit. Familia ramasese cu atat de putine resurse financiare incat tin minte ca ieri cum unchiul meu, tamplar de meserie, i-a facut un mic sicriu, iar eu nu intelegeam la ce mestereste si de ce plange. Aveam cinci ani, iar mult mai tarziu am inteles ca acela a fost momentul in care si familia s-a destramat; putine relatii pot sa treaca peste socul pierderii unui copil.

Revenind la respectiva intalnire politica cu Vlad Voiculescu, nu cred ca am facut o impresie prea buna, fiindca se prezenta si un proiect de card privat de sanatate prin care oamenii sa poata aduce contributii voluntare si sa aiba acces astfel si la tratamente in mediul privat, iar eu puneam intrebari. Mai exact, i-am intrebat cum au gandit un astfel de sistem paralel, alimentat lunar, cand CNSAS blocase eliberarea de medicamente compensate unei batrane care primise niste bani pe card de la copiii din strainatate, deci se considera ca are venituri in afara pensiei si nu se mai califica la suportul din partea statului. Acela a fost punctul in care prezentarea respectiva s-a cam incheiat, nu cred ca erau pregatiti pentru o astfel de intrebare.

Propunerea de colaborare politica presupunea ca noi sa acordam lunar aproximativ 100 euro, cat timp este nevoie, dar eu nu am acceptat, fiindca de principiu nu sunt de acord sa cheltuiesc banii pe lucruri pe care nu le pot controla. Am propus sa ma implic efectiv, hands-on, in ce au nevoie, iar pe masura ce inteleg misiunea si sunt convins ca lucrurile evolueaza, poate sa sustin cauza si financiar. Nu au acceptat. Aveau nevoie doar de banii mei, nu si de implicarea mea. Nu am sa speculez de ce nu aveau nevoie decat de banii mei, dar a fost pentru mine un semn de intrebare privind dinamica viitoarei campanii electorale.

Ulterior, am aflat din presa de controversa privind infiintarea partidului Plus si am realizat ca poate nu am ce trebuie ca sa devin “om” in aceasta lumea politica in care dl. Ciolos declara: “Având în vedere cât de mulți români au colaborat sau au lucrat cu Securitatea, sigur se poate „demonstra” că există cel puțin o legătură între oricare dintre noi și Securitate.” Ce omite insa dansul sa spuna este ca nu toti urmarim functii prin care sa “schimbam” acest sistem PCR (pile, conexiuni, relatii), iar si mai putini aveam rude de rang inalt in Securitate, hulita si de ei, deci nici parghiile ca sa devenim “oameni”…

Nu este usor sa schimbi mentalitati si sisteme intregi de valori, insa schimbarea nu se poate face daca promovam mereu oameni care au legaturi cu metodele vechiului regim, iar la acest capitol noile partide se comporta rusinos. Cristian Tudor Popescu chiar face o paralela intre turnatorie si furt in acest articol: „ …cine făcea turnătoriile astea beneficia de avantaje. Aceasta era o trișerie profesională ordinară. Era un furt. Îți luai un avantaj nemeritat, fără just temei, în raport cu alți concetățeni ai tăi. Pentru că, turnând la Securitate, în clipa în care trebuia să fii ales pentru ceva – pentru avansare, pentru a te înscrie la doctorat, pentru a primi apartament – dacă erai omul nostru, cum se spunea de la Securitate, erai cel care primea. (…) Aveai niște avantaje din punct de vedere economic, social, financiar, uman fiind turnător la Securitate. Adică trișai. Adică furai startul în raport cu alți cetățeni care nu făceau lucrul acesta”.

Este, totusi, ironic cum se pot intoarce rolurile cand nu mai esti critic, ci ministru, iar lipsa de asumare imi pare principala constanta a oamenilor politici, noi sau vechi. Nu ma mai astept la vreun politician autohton sa isi dea demisia de onoare, sunt convins ca le-am cere cam mult. Avantajul tinerilor propulsati pe “scena politica” este ca au inca mult capital de incredere de irosit, dar as putea sa pariez ca, dupa ce pleaca, lucrurile vor fi la fel, cum este in Romania de multe zeci de ani, doar am mai vazut acest “film”…

In loc de concluzie

Sper sa ma insel in privinta scepticismului privind acest om politic, fiindca toti dorim sa credem in ceva mai bun, mai onest si care poate schimba lucrurile in bine, dar momentan imi pastrez rezervele si incerc sa ma departez cat mai mult de aceasta clasa politica. Am citit cu multa curiozitate acest material al istoricului Marius Oprea, care imi intareste opinia ca multe lucruri nu sunt la vedere fiindca nu se doreste. Mai multe despre activitatea sa gasiti la acest link.

Noului Ministru al Sanatatii ii doresc mult succes, chiar daca oamenii pe care ii alege sa il consilieze, mai ales la capitolul comunicarii, sunt oamenii vechiului sistem, pe care l-am validat toti cu ambele maini fiindca ne doream cu orice pret o mica schimbare…

“Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.” – Albert Einstein

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s