Politica neromanțată a coatelor în gură

În 2004, cand am revenit din Elveția în România, consideram că sunt dator să schimb ceva. Să aduc și în București ce văzusem în Basel; poate nu tot, poate un mic lucru care să ne facă viața mai frumoasă și mai structurată. Reveneam în țară după ani de pedalat pe bicicleta până la muncă în Basel, după ce parcursesem zilnic mulți kilometri, și visam că și la noi se va putea așa ceva, măcar în orașele mari. M-am liniștit repede când era să se urce unul cu SUV-ul pe bicicleta mea la semafor, în București; omul dorea să plece primul la culoarea verde și nu avea loc de mine…

Nu sunt atât de arogant încât să consider ca le știu eu pe toate, dar în perioada respectivă, prin 2004, oamenii așteptau cu disperare o schimbare, orice schimbare. Deja eram toți sufocați de tupeul și nesimțirea politicienilor, de averile colosale moștenite de politicieni de la părinți, mătuși și alte rubedenii. Săracii de ei, la câte probleme aveau, o avere nejustificată nu le mai lipsea pe cap…

Cum m-am apucat de politică: vise de schimbare

Sunt o fire pragmatică, așa că intrarea mea în politică s-a făcut treptat. Am mers ca observator APD (Asociația Pro Democrația) la alegerile din 2004, când am monitorizat alegerile la Cheia, loc considerat un punct destul de sensibil la vremea respectivă pentru turismul electoral. Toți prietenii se chinuiau cu grătarele, numai eu mă distram cu listele electorale în biroul de scrutin din zonă. Evident, am urmat tot protocolul și oamenii chiar și-au facut treaba exemplar. Am semnat câteva documente, dar în rest am fost un simplu “spectator” din partea APD. Altfel spus, dacă mergi ca observator la alegeri, pe lângă faptul că te dumirești ce și cum pe lumea asta, mai faci și un ban în weekend. Evident, suma era simbolică.

Ulterior, am înteles că dintr-un ONG nu prea poți face schimbări efective în societate, deci am decis să fiu mai eficient și să mă înscriu într-un partid. M-am înscris în PNL, fiindcă mă consider liberal în crez. Nu știu dacă chiar sunt un liberal get-beget, dar cred că liberalismul este un concept destul de abstract pentru o generație de foști soimi ai patriei, pionieri, UTC-isti etc. Oricum, dacă esti curios, iată aici câteva teste ca să afli exact unde îți este locul pe eșichierul politic.

Nu contează cine candidează, ci cine numără voturile

La sectorul 6, unde locuiesc, cică nu mai erau locuri în organizația PNL, dar m-au trimis la sectorul 5. Ce să zic… Mi-am închipuit eu că trebuie să fie mare bătaie pe schimbatul României și m-am conformat, ajungând în tabăra “anti-Vanghelie”. În scurt timp am intrat în campania de alegere a noilor lideri ai organizației. Toate bune și frumoase, ba chiar am și candidat pentru o funcție în cadrul Comisiei de Etică și Onoare a organizației. Am obținut vreo 65 de voturi, din cele 72 necesare, dar din păcate sau din fericire, abia în timpul alegerilor am înteles puterea listuțelor. Ma refer la acea mică listuță magică primită de fiecare membru care vrea să voteze, dar nu are achitată cotizația la zi. Este un mic troc: tu nu platesti cotizatia pe ultimii patru ani, iar ei îți dau o listuță cu oameni tocmai buni de votat. Eu nu aveam ”ce trebuie” ca să ajung pe lista scurtă, deci mi-am luat țeapă. Cam așa se tranzacționează puterea în partidele autohtone, în special la capitolul predarea și preluarea ei. Asta dacă nu vă era clar de ce nu se schimbă niciodată nimic…

Cănd am deschis ușa la partid le-am spus că eu vreau două lucruri și le-am pus dosarele cu propunerile pe masă, ca să nu vin cu mâna goală: parcări supraetajate și piste pentru biciclete. Credeam că nu cer prea mult, dar se pare că deja se întrebau oamenii din organizație cine este ăla cu propunerile și ce vrea de la viața lor? Ca să fie lucrurile și mai palpitante, colegii au decis că poate mai bine învăț politichie în organizația de tineret, fiindca prea terminasem doctoratul de curând. M-am conformat și chiar am reușit să ne întâlnim, în formație extinsă, pentru a le prezenta aspecte legate de project management și cum putem face lucrurile să funcționeze mai eficient, folosind tehnici de management moderne. A fost interesant fiindcă eu chiar credeam că pe oameni îi interesează așa ceva.

”Sinceritate” colegială și moralitate politică

Colegii de la PNL chiar au fost de treabă și am apreciat că mi-au spus de la bun început că mai bine îmi văd eu de business-ul meu, că deja fac bani buni, iar în timpul acesta să se ocupe ei de politică. Am prins “apropo-ul” și mi-am văzut de ale mele. Ulterior am aflat că bătaia peștelui era la împărțitul de apartamente în ANL-ul ”Brâncuși” din Drumul Taberei sau la alocarea locurilor de muncă în diverse instituții ale autorităților unde nu îți trebuia multă pregătire sau experiență, precum Secretariatul General al Guvernului, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii și altele.

Oamenii politici care au obținut apartamente în ANL-uri sunt oameni care aveau deja, în familie, chiar și 4-5 apartamente, iar cei scoși de pe liste erau oameni cu nevoi reale, care îndeplineau toate condițiile, cu dosare complete. Un astfel de exemplu, prieten bun cu dizabilități, era cât pe ce să piardă o mică garsonieră care îi fusese deja repartizată, din cauza unor oameni care au apărut brusc pe liste. A trebuit să facă gălăgie ca să se rezolve problema.

Ironia este că, ulterior, am văzut că proiectele mele au început să se schițeze oarecum, adică au desenat pe trotuar cu vopsea galbenă cauciucată niște zone rezervate bicicletelor, iar astfel nu mai erau în siguranță nici pietonii, nici bicicliștii, fiindcă la fiecare trecere de nivel riscai să-ți rupi gâtul.

15 ani mai târziu

Mă plimbam, de curând, prin zona Favorit și am observat că administrația a preluat ideea cu dungile pe trotuar pe noile trotuare, construite peste noua linie de metrou, fără măcar să considere că o astfel de refacere completă a bulevardului poate justifica și realizarea unor piste dedicate bicicletelor și trotinetelor, care, totuși, nu își au rostul pe trotuarul pietonilor. Oamenii care încă desenează infrastructura orașului sunt rupți total de realitatea secolului în care trăim. Probabil că în viața lor nu au ieșit din România să vadă cum se circulă în orașele moderne și cât de importante sunt mijloacele de transport alternativ. Aș presupune că mulți oameni “importanți” consideră mersul pe bicicletă ceva înjositor, care le amintește de deplasarea pe ulițele satului sau de vremuri demult apuse, iar apogeul dezvoltării “omului nou” se atinge la volanul unui SUV cu mulți cai putere, chiar dacă nu este cel mai potrivit vehicul pentru deplasarea într-un oraș cu prea puține locuri de parcare.

Așadar, au făcut ceva bănuți cu proiectul, dar problema circulatului în siguranță pe bicicletă nu a fost nici pe departe rezolvată. Este bine că au construit parcările supraetajate SmartParking, importate din Asia, la un cost de până în 200.000 euro bucata, dar parca prea puține și prea scumpe pentru necesarul capitalei. Păcat că s-au oprit – poate fiindcă parcările supraetajate chiar costă bani, nu cresc precum panseluțele.

Vestea bună (pentru mine) este că am fost contactat, acum câțiva ani buni, de apropiații actualului premier, Ludovic Orban, ca să le fac câteva proiecte pe mediu, iar vestea proastă (pentru ei) a fost că i-am refuzat; deja îmi închipuiam ce se va întâmpla dacă le mai dau idei…

Încă nu am aruncat carnetul de partid, chiar dacă după “fuziunea” PNL-ului cu PD-ul cei mai vechi liberali au fost întrebați dacă își reconfirmă adeziunea, de parcă partidul și-a încheiat activitatea… Nu am semnat respectiva adeziune ca să nu cumva să creadă cineva că sunt de acord cu tumbele morale succesive, precum alianța cu PSD-ul, respectiv USL, ca să combată PD-ul, iar ulterior să se unească cu PD-ul, de parcă nu era suficient să îi combată cu o alianță dubioasă, mai trebuia să se și încurce cu ei. Ironia este că la vremea respectivă comisia din care eu nu am apucat să fac parte l-a exclus pe Valeriu Stoica, iar acum el le poate arăta ușa membrilor din Comisie. Nebănuite sunt căile politicii, nu?

Oamenii politici autohtoni, tineri sau cei cu state vechi, mie îmi par lipsiți de viziune, cu câteva excepții notabile. Dacă intri în politică fiindcă vrei să schimbi ceva și ai idei multe și bune, nu trebuie să te stresezi de oponenții din alte partide, foarte probabil cele mai multe coate în drumul spre succes le vei lua în propria organizație.

Te vor minți, inclusiv prin omisiune, și îți vor ascunde lucruri dacă pari prea onest, te vor marginaliza dacă au impresia că te miști prea rapid pentru dinamica organizației, iar în final te vor exclude, dacă reprezinți un pericol pentru obiectivele lor pe termen scurt și foarte scurt. Dacă ești genul care, când te dau afară pe ușă, intri pe fereastră, ai tot ce îți trebuie ca să reușești în politică.

Noul val politic e cam vechi. Viitorul sună… roz?

Acum câțiva ani credeam că noile partide reprezintă o alternativă bună la vechile partide, fiindcă sunt oameni noi, cu idei bune și fără obiceiuri proaste, dar retorica “Dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră” prinde teren puternic. Oricum, dacă familiile lor sunt formate din foști turnători și securiști, schimbarea nu va fi de esență, vor fi doar neocomuniști deghizați în democrați. Cum îți dai seama de acest lucru? Când spui ceva ce nu le convine, uită cum vine treaba cu democrația și trec la atacuri la persoană. Mie îmi pare că tinerii politicieni sunt mult mai speriați că ar putea pierde puterea, motiv pentru care nu cred că le va fi ușor să construiască ceva și cu atât mai puțin să mai și schimbe o societate cu o rezistență masivă la schimbare.

Crezul PCR (pile-cunoștințe-relații) este încă la putere. Este ca în fizică: nimic nu se pierde, totul se transferă. Noi îi votăm ca să ofere soluții și rezolvări, dar majoritatea vor oferi în schimb numai coate în gură celor care îi întreabă de ce se comportă la fel ca cei pe care i-au schimbat.

“Courage is what it takes to stand up and speak; courage is also what it takes to sit down and listen.”

Oricum, este interesant că în noile partide nu prea mai au nevoie de oameni care să le lipească afișele, ci preferă direct donațiile, fără implicarea activă a simpatizanților, ca să elimine riscul să se strângă de gât reciproc când nu sunt de acord cu ceva. Banii pentru campanie pot fi foarte utili, iar astfel pot să îți facă lejer capul mare în social media folosind acele bugete și prezentându-și abilitatile lor de mari organizatori și comunicatori, dar nu sunt în stare să facă un pas în spate când pierd pe toate planurile. Puterea te-ai aștepta să scoată ce-i mai bun din oameni, nu? Teoretic, fiindcă în realitate… Power tends to corrupt, and absolute power corrupts absolutely (John Dalberg-Acton).

Indiferent că vei alege să faci politică sau nu, sunt convins că vei alege corect și sper că vei învăța și din cele povestite de mine mai sus. Mult succes! Chiar avem nevoie de oameni cu inițiativă, ca să le arătăm de ce sunt în stare cei cu adevăratele “origini sănătoase” 😉

În loc de concluzie

Și, ca să termin într-un mod optimist cu răspunsul la întrebarea ”Noi cu cine votăm?”: mereu cu altcineva. Multinaționalele își schimbă constant managerii de țară, tocmai pentru a evita ca aceștia să învețe prea bine business-ul local și să ajungă corupți. Aplică această rotație a managerilor în orice țară din lume, fiindcă puterea corupe. Exact ca omul acela din banc, care învârtea sacul cu șoareci ca să nu înțeleagă ăia unde sunt și să roadă sacul. Pe de altă parte, până învață unul cum să facă lucrurile, se termină mandatul și vine altul fără experiență. Și totuși, se preferă rotația, ceea ce zice multe.

Eu nu sunt făcut pentru politică, nu am “origini sănătoase” și nici nu cred în existența “comunismului cu fața umană”. Am trecut deja de 40 de ani, deci cred că este cazul să devin un pic mai conservator și să fac ce știu mai bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s